Demersul evaluării psihologice implică desfășurarea unui interviu și utilizarea unor instrumente psihologice specifice.
Se poate realiza atât pentru copii cât și pentru adulți.
Pe lângă interviu, prin intermediul testelor aplicate (psihometrice sau proiective) se identifică o serie de aspecte psihologice individuale. Aspectele evaluate pot fi caracteristici de personalitate, nivel de inteligență, aptitudini, preferințe vocaționale, realizări, abilități cognitive, memorie si nu numai atât.
Evaluarea psihologică poate identifica o serie de aspecte, cum ar fi inteligența, personalitatea, comportamentul, funcționarea socială și emoțională. Dacă este cazul, reliefează eventuale tulburări mintale sau de sănătate mintală.
Instrumentele de testare sunt specifice și adecvate fiecărui client. Instrumentele folosite sunt specifice psihologului clinician si includ probe psihologice, interviul clinic, precum și alte teste acreditate de Colegiul Psihologilor din Romania. Predicțiile făcute in baza unei evaluări psihologice au avantajul ca țin seama de o multitudine de surse de informație. Predicțiile făcute pe baza unui singur test iau în considerare o singură sursă de informație.
Evaluarea psihologică poate fi un proces mai lung, care poate dura de la câteva ore până la mai multe zile sau săptămâni, în funcție de complexitatea problemelor individuale și de obiectivele evaluării.
Cum te ajută evaluarea psihologică?
- Prin măsurarea abilităților, evaluarea te poate ghida în alegerile educaționale, de carieră sau antreprenoriale; te poate orienta în direcția potrivită pentru atingerea scopurilor personale
- Furnizează o mai bună înțelegere a personalității, abilităților cognitive, aptitudinilor și comportamentului, ajutându-te să înțelegi mai bine cine ești si ce poți face
- Identifică eventuale probleme psihologice, oferindu-ți astfel oportunitatea de a le aborda și a primi sprijin sau tratament personalizat cat mai curând posibil prin demers terapeutic
Testele psihometrice pe care le utilizez sunt acreditate de Colegiul Psihologilor din Romania.
Intervenția timpurie în sănătatea mintală este deosebit de importantă, deoarece poate ajuta la evitarea problemelor mai grave și poate contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanei afectate. Este recomandat să te adresezi unui specialist în sănătate mintală în cel mai scurt timp posibil, dacă ai motive să crezi că ai nevoie de ajutor.
Scopul intervenției timpurii este de a identifica, aborda și gestiona cât mai devreme posibil problemele de sănătate mintală sau dificultățile psihologice pentru a preveni agravarea acestora și pentru a îmbunătăți starea ta de bine.