Despre mine
Mindsetrefresh,este spațiul sigur unde te ascult, te înțeleg și te ghidez să găsești soluții simple pentru lucrurile care contează pentru tine .
Mindsetrefresh,este spațiul sigur unde te ascult, te înțeleg și te ghidez să găsești soluții simple pentru lucrurile care contează pentru tine .
Viața este plină de transformări neașteptate, iar povestea mea este dovada că poți construi literalmente și metaforic punți către o viață nouă, chiar și după 40 de ani.
La începutul carierei mele, am fost inginer constructor de Căi Ferate, Drumuri și Poduri.
Da, ai citit bine!
Am lucrat câțiva ani în acest domeniu tehnic, un loc în care construiam infrastructură. Dar undeva, adânc în interiorul meu, simțeam că vreau să construiesc altceva. Am realizat că mă inspiră mai mult „drumurile” pe care oamenii le parcurg în viețile lor. Și astfel, a început schimbarea.
În prezent sunt Psiholog Clinician, Coach Certificat în Programare Neuro Lingvistică (NLP) și am experiența de peste 19 ani în domeniul resurselor umane.
Expertiza profesională acumulată de-a lungul celor 19 ani în domeniul resurselor umane, timp în care am coordonat proiecte de dezvoltare organizațională și formare profesională, mi-a permis să integrez abilități esențiale precum gândirea strategică, empatia și comunicarea eficientă. Dorința de a înțelege mai profund și de a sprijini oamenii în procesul lor de creștere și dezvoltare m-a condus către o specializare în NLP Professional – Practitioner, curriculă acreditată de Austrian Training Center for NLP/NLPt și de Asociația Profesională de Programare Neurolingvistică acreditată de Federația Română de Psihoterapie.
Trainerii Sid Jacobson (SUA), Peter Schutz (Austria), Benedykt Peczko (Polonia) sunt doar câțiva dintre experții acestui domeniu de la care am preluat multe dintre secretele acestei specializării. În acest fel, am adăugat încă un rând de instrumente și abilități atât de necesare pentru o mai bună relaționare psihoterapeutică. Parcurgerea celor două mastere de profil, Masterul în Comunicare și Resurse Umane și a celui în Psihodiagnoză Cognitivă și Consiliere Psihologică, mi-au oferit o perspectivă integrată a ceea ce reprezintă evaluarea clinică psihologică și screeningul în vederea procesului psihoterapeutic.
Pe lângă formarea academică în Psihologie, Cursurile de formare în coaching (metoda NLP) finalizate la MindMaster, cele ale dr. Joe Dispenza de la Quantum University și ale International School of Detoxification din Florida, Statele Unite mi-au lărgit tabloul general a ceea ce înseamnă o viață de calitate.
Viața mi-a arătat că simțurile și mindset-ul (atitudinea mentală) sunt cheia ascunsă din spatele deciziilor pe care le luăm. Deciziile ne sunt influențate de o combinație complexă între percepții, experiențe senzoriale și mindset. Adică modul în care gândim și simțim despre lume și despre noi înșine. Acești factori influențează cum interpretăm informațiile și cum reacționăm la ele. Mindset-ul este modul de a gândi și, de obicei, se formează printr-o combinație între învățare, experiențe și temperamentul personal.
Proiectul Mindset Refresh s-a născut din dorința de a oferi din tot ceea ce am învățat și din experiență mea. Ceea ce vreau să transmit este că nu contează vârsta la care îți dai seama că vrei o schimbare. Vârsta nu te definește. Curajul de a-ți urma visurile te definește.
Tocmai de aceea lucrez cu clienții, pentru a-și recăpăta acest curaj. Gestionarea emoțiilor neprietenoase, reconversia profesională sau schimbarea stilului de viață sunt subiecte pe care le abordez frecvent.Este nevoie de unitatea minții cu cea a corpului.
Firul roșu care le unește este unul singur:
Mintea și Corpul au nevoie, în egală măsură, de atenție.
Antrenate constant oferă viață de calitate.Te invit să ne cunoaștem, dacă simți că povestea mea te inspiră.
Enter your account data and we will send you a link to reset your password.
Here you'll find all collections you've created before.