Aseară, pentru prima oară în acest an, am simțit mirosul specific de toamnă. Acel miros ușor amărui, puțin afumat, al frunzelor în aerul răcoros.

Mi-am luat timp și mi-a plăcut să-l simt.

Vacanțele se termină, vedem cum traficul din oraș își recapătă ritmul și noi odată cu el. Ne întoarcem la proiecte lăsate în așteptare sau unele noi ne reumplu calendarele și agendele. Nici nu ne dăm seama, intrăm încet, încet în stilul de viață de dinainte de vacanță.

Poate că în vacanță ți-ai promis să nu mai lași lunile să treacă fără să-ți vezi prietenii, poate să faci programări amânate de prea mult timp. Sau poate ți-ai propus ca seara să nu mai ajungi târziu de la job. Pur și simplu să nu mai trăiești cu senzația aceea că ai rămas mereu în urmă cu ceva.

Însă deseori, odată cu terminarea vacanței reapare o propoziție.

O aud atât de des încât nici nu mi se mai pare ceva anormal:

„N-am timp!”

N-am timp să fac mișcare… n-am timp să gătesc …. N-am timp să merg la medic …. nu am timp pentru cursul pe care mi-l doresc sau …. n-am timp să stau pur și simplu fără să fac ceva util.

Există zile în care chiar nu ai timp, cu proiecte grele, cu copii și/sau părinți care au nevoie de ajutor, probleme neprevăzute și responsabilități care nu dispar doar pentru că vrei o viață liniștită.

Ce se întâmplă când sintagma „nu am timp” încetează să fie doar o întâmplare și nu descrie doar o perioadă scurtă? Ci devine o constantă. Ani și ani în care ajunge să facă parte din stilul de viață și spui mult prea adesea „mi-ar plăcea, dar nu am timp”.

Și totuși, unde se duce timpul pe care îl avem?

Nu spun asta în sensul cunoscutelor recomandări de time management și nici nu cred că fiecare oră a zilei are nevoie să fie optimizată cu strictețe. Însăși ideea că e absolut necesar să fie folosit „eficient” fiecare minut devine o sursă suplimentară de stres.

E mai degrabă interesant de privit către diferența care apare între ceea ce spui că este important pentru tine și felul în care ajungi să-ți folosești timpul.

De exemplu spui că sănătatea este importantă și totuși amâni vizita la medic. Sau spui că familia este importantă și totuși în fiecare seară ajungi la ore târzii, prea multă oboseală acumulată pentru o seară tihnită cu cei dragi. Cu prietenii trec luni până să-i vezi. Poți visa să înveți ceva ce îți dorești de mult, să stai mai mult în natură sau să ai pur și simplu o după-amiază fără grabă. Le muți, an după an, într-un timp viitor în care presupui că viața va deveni mai puțin ocupată. Pe scurt … ”când o să am timp”.

Numai că acel timp viitor are un obicei neplăcut: se umple și el.

Am observat de multe ori că atunci când oamenii spun „n-am timp”, în spatele propoziției nu există întotdeauna doar prea multe lucruri de făcut. Uneori există prea multe lucruri pe care le consideră obligatorii. Alteori există dificultatea de a refuza, disponibilitatea fără limită pentru ceilalți, standarde înalte pentru lucruri care nu au neapărat nevoie de asta, ore consumate rezolvând ceea ce ar putea rezolva și altcineva sau pur și simplu un ritm pe care l-am preluat atât de demult încât nu ne mai întrebăm dacă ni se potrivește.

Și există, desigur, timpul acela necontabilizat, care nu apare în agendă: timpul în care nu mai ești la job, dar încă te gândești la muncă; timpul petrecut anticipând o conversație dificilă sau un conflict; timpul în care reiei în minte ce s-a întâmplat; timpul în care ești atât de obosit încât nu mai ai energie pentru ceea ce, teoretic, ți-ai dorit să faci când vei avea timp.

Aici problema începe să fie mai mare decât agenda.

Ce se întâmplă când viața devine o succesiune de obligații?

Există o cercetare care mi-a atras atenția tocmai pentru că aduce o nuanță importantă în această discuție. Cassie Mogilner Holmes, de la UCLA Anderson School of Management și Marissa Sharif, de la The Wharton School, University of Pennsylvania, împreună cu Hal Hershfield, au analizat relația dintre cantitatea de timp liber pe care oamenii o au și starea lor de bine.

Rezultatele sunt interesante pentru că nu susțin ideea simplistă că „mai mult timp liber înseamnă automat mai multă fericire”. Prea puțin timp disponibil a fost asociat cu o stare de bine mai scăzută, și pe de altă parte nici un număr mare de ore, la discreție, nu a continuat să aducă beneficii la nesfârșit. Contează mult și felul în care folosim timpul pe care îl avem, inclusiv dacă activitățile respective ne oferă un sentiment de sens sau de productivitate.

Astfel partea interesantă nu este să calculăm câte ore libere ar trebui să avem. Viața nu se lasă administrată atât de simplu. Discuția despre timp nu poate fi redusă la cantitate.

Putem avea o oră liberă și să simțim că ne aparține sau putem avea trei ore în care mintea rămâne ocupată cu tot ce trebuie făcut. Putem petrece o zi întreagă bifând lucruri și, la sfârșitul ei, să avem senzația că nu am făcut nimic. Și putem avea o jumătate de oră în care facem ceva cu adevărat valoros pentru noi, iar experiența acelei jumătăți de oră să fie cu totul alta.

Poate că întrebarea nu este doar „Cât timp am?”, ci și „Cât din timpul meu simt că aleg eu cum să-l folosesc?”

Poate fi o întrebare ușor incomodă.

Pentru că ne obligă să privim nu numai agenda, ci și alegerile, limitele, relațiile și felul în care ne-am obișnuit să fim disponibili.

Costul lui „mai târziu”

Pe termen scurt, stilul de viață cu sintagma ”n-am timp” la ordinea zilei poate funcționa foarte bine. Nu mai ajung la controlul medical luna aceasta, îl mut pentru luna viitoare. Renunț azi la plimbare pentru că am ceva urgent de făcut, sau anulez întâlnirea cu o prietenă pentru că trebuie să termin un proiect. Dorm mai puțin pentru că este o săptămână dificilă.

Nimic dramatic nu se întâmplă după o asemenea zi și nici după o săptămână nici chiar după o lună.

De aceea este atât de ușor să continuăm și să ne afundăm.

Costurile importante nu vin imediat. Ele se adună din obiceiuri mici, repetate suficient de mult.

Pe termen lung, problema nu mai este doar oboseala. Recuperarea insuficientă, stresul persistent (nu doar professional!) și imposibilitatea de a te desprinde de solicitări sunt asociate în cercetare cu epuizarea și cu o stare de bine scăzută.

Burnoutul, atunci când apare în context profesional, nu se construiește într-o singură zi grea, ci este legat de stresul cronic la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes. Însă, burnoutul nu are doar cauză ocupațională. Poate fi și relațional sau parental.

Prețul plătit

Corpul poate tolera destul de mult timp lipsa de mișcare, alimentația pe fugă, insomniile și relațiile tensionate înainte să protesteze suficient de tare.

Dar și când protestează, uneori poate fi foarte târziu.

Ceea ce nu e deloc de dorit!

”Urgentul” are aproape întotdeauna o voce mai puternică decât ”importantul”.

Iar dacă nu intervenim din când în când, există riscul ca agenda să ajungă să ne spună nu doar ce avem de făcut, ci și ce fel de viață trăim.

Poate că „nu am timp”, mai merită o propoziție după. Nu cred că soluția e să eliminăm expresia din vocabular. Ar fi nefiresc, uneori chiar nu avem timp.

Însă de fiecare dată când apare „nu am timp pentru…”, te poți opri un moment.

Nu pentru a-ți face un reproș și nici pentru a descoperi dacă folosești mai puțin potrivit pentru tine fiecare minut. Ci doar ca un exercițiu simplu, mai degrabă din curiozitate.

Vei observa mai ușor cu ce se ocupă timpul. Dacă nu ai timp pentru tine, atunci pentru cine ai, sau pentru ce? Este o perioadă? Este o responsabilitate pe care mi-o asum conștient? Este ceva ce ar putea face altcineva? Este un standard la care nu vreau să renunț?

Sau poate spun că acel lucru este important pentru mine, dar adevărul este că nu suficient de important încât să-i fac loc? Uneori avem nevoie să recunoaștem că ne place ideea unui lucru mai mult decât ne dorim lucrul în sine.

Dar dacă, de fiecare dată când pui întrebarea, descoperi că ceea ce îți dorești rămâne la sfârșitul listei, atunci poate că problema nu mai este lipsa unei ore.

Poate merită să te uiți la felul în care îți construiești zilele.

Pentru că timpul are o particularitate pe care o știm cu toții și pe care, o uităm ușor: nu se păstrează pentru mai târziu.

Ai citit până aici și ți-au venit în minte lucruri pe care le amâni de luni sau poate ani, oameni pentru care ai vrea să ai mai mult timp, promisiuni pe care ți le-ai făcut și pe care le-ai mutat mereu pentru „când o să am timp”?

Merită să nu treci prea repede peste acest gând.

Mai ales dacă acum, după vacanță, „n-am timp” revine în obișnuință.

Pentru că există un moment în care nu mai este vorba despre o perioadă aglomerată. Este vorba despre un fel de a trăi în care urgentul ocupă aproape tot spațiul, iar ceea ce contează pentru tine rămâne, de fiecare dată, pentru mai târziu. Și poți funcționa așa mult timp. Poți fi eficientă, responsabilă, acel om pe care ceilalți se bazează și, în același timp, să simți tot mai des că în propria ta viață ai rămas undeva la sfârșitul listei.

Să observi asta este un pas important. Dar conștientizarea, singură, nu schimbă lucrurile.

Schimbarea începe atunci când începi să faci lucrurile diferit.

Dacă te-ai regăsit aici și simți că ai ajuns în punctul în care nu mai vrei doar să înțelegi de ce trăiești așa, ci ai nevoie să pui ordine și să treci la acțiune, putem lucra împreună în sesiuni individuale.

Timpul pentru lucrurile importante pentru tine, pentru sănătate și echilibru nu apare, printr-o notificare.

La un moment dat e timpul să-i faci loc.

Când simți că și pentru tine a venit acel moment în care vrei să faci loc echilibrului optim între viața profesională și cea personală, scrie-mi un mesaj la cristinamirelacazacincu@gmail.com