Dar sunt situații în care odihna ajută puțin și apoi te întorci exact în același loc. Revii la același ritm, la aceleași mesaje după program, la aceleași cereri pe care le accepți deși simți că nu mai poți, la același „mai bine fac eu, că rezolv mai repede și știu mai bine ce e de făcut”.

Și atunci, poate, că problema nu este doar că ești obosită. Poate că problema este că viața ta nu mai are margini clare.

Uneori simți că timpul tău liber nu mai pare al tău. Te oprești, dar nu te odihnești cu adevărat. Mintea continuă să rezolve. Ești cu familia, dar o parte din tine rămâne la job. Primești un mesaj seara și, chiar dacă nu răspunzi imediat, corpul deja se încordează și formulează un răspuns în minte.

Să spui NU este o adevărata provocare, chiar dacă știi că îți vei depăși limita de oboseală peste măsură? Sau spui „nu” și apoi te simți obligată să explici, să compensezi, să repari, să demonstrezi că totuși ești implicată..?

Asta nu este pentru că ai devenit dificilă, ci pentru că în interiorul tău se adună prea multe „da”-uri spuse când, de fapt, ceva din tine ar fi vrut să spună „nu”.

Poate că nu oboseala este prima problemă, ci felul în care ai învățat să-ți negociezi locul prin disponibilitate.

Și uite așa apare la orizont cu tot alaiul ei … vinovăția.

Limitele nu sunt ziduri și nici lipsă de bunătate. Nu sunt nici egoism.

Fără limite ajungi să trăiești în alertă tot timpul.

Poate că nu ai nevoie doar să dormi mai mult.

Ci poate ai nevoie să nu mai trăiești ca și cum orice cerere a celorlalți este automat mai importantă decât energia ta .

Dacă te regăsești în aceste rânduri, te invit să rămâi aproape și să mă urmărești.

Scriu aici despre stres, limite, corp și echilibrul acela pe care multe femei îl pierd încet, în timp ce par că se descurcă foarte bine.